Kardynal Inserv

Andrei Tătaru Owner si Director tehnic

La un moment dat am ajuns într-un impas, în care luarea unei decizi și stabilirea unei direcții nu mai putea fi cântărită cu balanță avantaje /dezavantaje. Ce faci când ești abosrbit cu totul într-o situație de criza? Ca și cum ai privi pe un ecran digital printr-o lupa? Schimbi perspectiva, încerci să vezi imaginea de ansamblu. Asta a fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am descoperit prin intermediul Madalinei și al coaching-ului. Să reușești să faci un pas în spate și să nu te concentrezi pe problemă ci pe soluție. Dacă ai avut vreodată impresia că nu mai este nici o cale de a merge mai departe și totul este blocat trebuie să ști că mereu este o cale. Cum natura găsește mereu o cale să răzbească, precum o planta care creste printr-o crăpătură din asfalt, așa și cei care nu renunță găsesc o cale de a merge mai departe.

A fost o sincronizare perfecta intre momentul impasului și momentul în care am cunoscut-o pe Mădălina, cea care m-a ajutat să înțeleg că totul ține de perspectivă. Poți privi totul că fiind o povară sau ca o poveste în care tu ești autorul și protagonistul. Unde din fiecare provocare ieși învingător, câștigător al unei experiențe inestimabilă.

Coaching-ul este diferență intre faliment și success, intre a renunță sau a mai depăși încă un obstacol, obstacol care, de cele mai multe ori, este doar în imaginația noastră. De cele mai multe ori este doar o etapă prin care trebuie să trecem și din care învățam ceva, fie chiar simplul și banalul fapt că nu putem schimba ceea ce nu controlăm!

De regretat faptul că venim cu un bagaj de idei preconcepute și un orgoliu ce ne împiedică să cerem ajutorul, să apelăm la un specialist. De cele mai multe ori ne autosabotăm și ne învârtim într-un cerc vicios. Madalina m-a ajutat să rup acest cerc vicios și să îmi creez un mindset sănătos.